POVESTEA FONDATOAREI

Dr. Alexandra
Radu


Medic specialist Obstetrică-Ginecologie
Doctor în științe medicale
Fondatoarea Menopauza 360°

Dr Alexandra Radu Fondatoarea Menopauza 360°

ÎN CUVINTELE EI

“

Am ales să mă dedic femeii mature cu mult înainte să știu că o voi înțelege și din interior.


La 37 de ani am început să recunosc la mine primele semne ale perimenopauzei. Le știam din tratate, le explicam zilnic pacientelor mele, și totuși trăite pe propria piele, au fost cu totul altceva. Am înțeles atunci cât de ușor treci pe lângă ele, cât de firesc le pui pe seama oboselii, sau a stresului, și cât de singură te poți simți când nimeni nu îți spune ce se întâmplă cu tine.

Mi-am pus o întrebare de la care nu m-am mai putut întoarce: dacă mie, medic ginecolog mi-a fost greu să le recunosc, cum este pentru o femeie care nu are aceste informații?

Răspunsul îl auzeam deja în cabinet, în fiecare zi. Femei puternice, active care primeau des același verdict: „e normal la vârsta ta”. Femei care nu știau că au opțiuni terapeutice sau care se temeau de ele din cauza informațiilor contradictorii.

Așa s-a născut Menopauza 360°: din poveștile pacientelor mele, din propria poveste și din convingerea că nicio femeie nu ar trebui să afle despre perimenopauza abia după ce a trecut de ea, sau despre menopauză abia atunci când o fractură osoasă scoate la iveală osteoporoza.

— Dr. Alexandra Radu

Dr. Alexandra Radu prezentând la Ediția I Menopauza 360°

PARCURSUL PROFESIONAL

Un drum construit pas cu pas


I · Formarea

Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Rezidențiat la Maternitatea „Prof. Dr. Panait Sârbu” (Giulești), sub îndrumarea doamnei profesor doctor Elvira Brătilă, orientat spre urgențele obstetricale și fertilitate.

II · Doctoratul

Teză doctorală dedicată endometriozei, coordonată de prof. dr. Elvira Brătilă. Începutul unui drum definit de înțelegerea mecanismelor hormonale și a felului în care acestea influențează întreaga sănătate a femeii.

III · Direcția

Deși oferă consultații de la pubertate până la postmenopauză, și-a concentrat activitatea asupra perimenopauzei și postmenopauzei, etapele cel mai des înțelese greșit și cel mai puțin explicate.

IV · Astăzi

Cursuri de supraspecializare în țară și în străinătate. Cursantă a The Institute for Functional Medicine. În 2026, selectată ca singura participantă din România la ediția live a The Clinical Colloquium in Menopause and Midlife Women’s Health, organizat de International Menopause Society.

AFILIERI

Membră a comunității medicale

CMB

Colegiul Medicilor București

IMS

International Menopause Society

EMAS

European Menopause and Andropause Society

„Sunt aici pentru femeia matură. Pentru ca fiecare femeie să înțeleagă ce trăiește și să ia decizii informate pentru sănătatea ei.”